Cereri record de spații logistice în timpul pandemie

Spațiile logistice au înregistrat cereri record în perioada pandemiei. Volumul tranzacțiilor cu astfel de spații ar putea depăși anul acesta 700.000 mp, pe fondul dezvoltării accelerate a comerțului online și al poziționării Bucureștiului drept hub logistic regional pentru o serie de retaileri internaționali, potrivit Cushman & Wakefield Echinox. În primele nouă luni ale anului, volumul tranzacționat s-a ridicat la 581.000 mp, în creștere cu 94% față de perioada similară a anului precedent. Chiriile de referință au rămas stabile în acest an, situându-se în intervalul 3.75 – 4 euro / mp / lună.

Bucureștiul a atras 65% din cerere, iar Timișoara aproape 13%, cele două piețe fiind cele mai mari și mai active poluri industriale și logistice din România.

Citeste articolul intreg https://www.arenaconstruct.ro/spatii-logistice-cereri-record-in-timpul-pandemiei/