Peste 300 de tineri se pot angaja, într-o singură zi, în cadrul unei multinaționale de top din România, cu sedii în București, Ploiești și
Viitorul companiei sud-coreene Samsung ar putea depinde de succesul noului telefon din seria Galaxy, lansat in doua versiuni, S6 si S6 Edge. Insa este acest smartphone mai bun decat principalul sau
Taiwanezii de la HTC au prezentat la targul international de electronice Mobile World Congress 2015 noul lor smartphone, HTC One M9, care seamana izbitor cu versiunea precedenta.Read full article
Leul a scazut in raport cu euro, referinta calculata de BNR urcand la 4,4424 lei/euro, cu 1,29 bani peste nivelul de vineri. Monedele Europei emergente au pierdut si ele teren fata de euro, luni
HTC a dezvăluit în cadrul Mobile World Congress 2015 noul vârf de gamă, HTC One M9, parte din familia HTC One.
Read full article on Capital
Rezervele valutare ale Românei au scăzut uşor în februarie 2015 faţă de luna anterioară, cu 113 milioane de euro, la 30,48 miliarde de euro, de la 30,6 miliarde
Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut, în ianuarie, cu 54,72%, comparativ cu aceeaşi lună din 2014, ajungând la 930
Rusia ar putea relaxa embargoul impus produselor alimentare provenite din unele state din Uniunea Europeană, precum Grecia, permiţând ca produsele agricole din aceste ţări
Auchan România, care deţine o reţea de 32 de hipermarketuri, şi-a majorat capitalul social cu 30 milioane euro în ianuarie, la 299,2 milioane euro, prin emiterea de noi
Leul continuă să piardă teren în faţa euro. Cursul BNR a urcat pentru a treia zi, la 4,4424 lei/euro
Leul a scăzut în raport cu euro în prima parte a sesiunii de luni, în ton cu monedele din regiune, iar referinţa stabilită de Banca Naţională a
Rezervele valutare la Banca Naţională a României s-au redus în februarie cu 113 milioane euro, de la 30,59 miliarde euro la 30,48 miliarde euro, în special ca urmare a
Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie s-a redus la jumătate faţă de prima lună a anului trecut, la 930 dosare, de la 2.054
Bucurestiul este singurul mare oras din Romania unde se mai inregistreaza o traiectorie descendenta a preturilor apartamentelor, in schimb pe pietele din celelalte mari asezari urbane mai apar
Producatorul chinez de electronice Huawei a lansat un ceas inteligent, la targul de electronice Mobile World Congress 2015. Dispozitivul ar putea deveni un rival puternic pentru Apple Watch.Read
Inmatricularile de autoturisme marca Dacia in Franta au inregistrat, in luna februarie 2015, o scadere de 27,2% in ritm anual, pana la 6.602 de unitati, scaderi mai mari fiind inregistrate doar de
Principalele greseli pe care le fac romanii atunci cand au in plan vanzarea unei locuinte tin de fixarea gresita a pretului, implicarea mai multor agentii imobiliare si prezentarea neprofesionista a
Compania Samsung a prezentat un serviciu de plata pe mobil, care le va permite detinatorilor de carduri sa foloseasca noul smartphone Galaxy S6 pentru cumparaturile de zi cu zi.Read full article on
Constructorul german BMW va angaja in 2015 nu mai putin de 8.000 de lucratori.
Read full article on Ziare.com
Euro s-a apreciat, luni, Banca Nationala a Romaniei afisand un curs oficial de 4,4424 lei/unitate.
Read full article on Ziare.com
Huawei a lansat la Mobile World Congress Barcelona primul sau smartwatch, un model cu ecran de 1,4 inci si 4 GB stocare. Fata de alte smartwatch-uri, ceasul companiei chineze are design asemanator
La 28 februarie 2015, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la nivelul de 30,48 miliarde euro, fata de 30,59 miliarde euro la 31 ianuarie 2015, au anuntat luni oficialii Bancii
Semnele de disidență majoră au apărut în rândurile noului guvern al Greciei. O mare parte a membrilor Comitetului Central al partidului radical de stânga Syriza
Sony Mobile Communications a anunțat astăzi Xperia Z4 Tablet, cea mai ușoară și subțire tabletă de 10,1 inch din lume.
Read full article on Capital
Utilizatorii mijloacelor de transport în comun din Cluj-Napoca, Alba Iulia și Turda își pot procura biletele de călătorie online cu cardul, direct de pe telefonul
Fondatorul Twitter Jack Dorsey a fost amenințat cu moartea de ISIS, pentru că Twitter a blocat conturile de socializare ale grupării jihadiste, scrie BuzzFeed. Reţeaua de
Samsung Galaxy S6 şi Samsung Galaxy S6 Edge, cele mai noi telefoane din portofoliul companiei sud-coreene, vor ajunge la operatorii din ţară în aprilie.Read full article on
Scandalul diplomatic dintre Venezuela şi Statele Unite se amplifică. Mai mulţi oficiali americani, printre care fostul preşedinte George W. Bush, fostul vicepreşedinte Dick
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează comercianţii care au obligaţia să utilizeze case de marcat electronice fiscale că le este interzis
Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, însă declinul a fost mai mic decât au anticipat analiştii, în
Compania Google a dezvăluit ieri planurile sale impresionante de extindere a sediului din Silicon Valey (Mountain View, California) prezentând o serie de schiţe futuriste care
Samsung și IKEA le aduc utilizatorilor o nouă eră a conectivității, extinzând posibilitățile de încărcare wireless dincolo de prizele fixe de
Înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Franţa au înregistrat, în luna februarie 2015, o scădere de 27,2% în ritm anual, până la 6.602 de
Autor: Cristian Doncu, student
Read full article on Capital
Samsung își consolidează statutul de lider în tehnologie smart purtabilă și realitate virtuală cu noul Samsung Gear VR Innovator Edition, optimizat pentru a fi
Ceea ce se anunţa de câteva săptămâni s-a întâmplat astăzi. Se scumpesc ţigările vândute în România, chiar de astăziRead
George Baesu, presedintele Autorităţii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), i-a înaintat premierului Victor Ponta un memoriu in care reclama ca institutia este
Producătorul român de pantofi Denis plănuiește să inaugureze peste 10 magazine în țară, anul acesta și să se extindă în
Principalele greseli pe care le fac romanii atunci cand au in plan vanzarea unei locuinte tin de pozitionarea gresita a pretului, implicarea mai multor agentii imobiliare si prezentarea
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,5%, în ianuarie 2015, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi
Samsung, cel mai mare producătpr de telefoane mobile din lume, a lansat la târgul de telefonie mobilă de la Barcelona cel mai performant telefon din portofoliu Galaxy S6, care va
- Ştire despre RCA
- Kia Sportspace Concept prefigurează un break de clasă medie al mărcii coreene
- Bremont și Jaguar crează două ceasuri speciale dedicate unui model legendar
- Orange interesată de o posibilă fuziune cu Telecom Italia
- Complex de lux și artă
- Samsung va lansa în această vară un serviciu de plăți mobile
- Samsung a lansat două noi modele de smartphone, S6 şi S6 Edge, şi sistemul de plăţi Samsung Pay - VIDEO
- Ultimele redute ale crizei: Unde mai scad preturile apartamentelor
- Disciplinele la care ne-a declarat corigenti Comisia Europeana
- Dacia pregateste o mare surpriza: va lansa doua modele Duster (Galerie foto)


