Odată cu lansarea modelului iPhone 5, americanii de la Apple au introdus şi un nou încărcător, cablul acestuia fiind "călcâiul lui Ahile" pentru companie.Read
În inima Transilvaniei, un tânăr de 32 ani își conduce afacerile după un model pe care și occidentalii îl invidiază. Întotdeauna i-a
Federaţia rusă reia începând de joi importul de mere din Republica Moldova, a anunţat organismul rus pentru protecţia consumatorilor Rosselhoznadzor, citat de site-ul
Populaţia se va finanţa în leasing dacă ar urca pragul de îndatorare sau ar dispărea TVA - asociaţie
Leasingul pentru persoanele fizice, aproape inexistent în prezent, după ce a atins un vârf de 24% ca pondere în totalul finanţărilor companiilor de profil, ar putea
Extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni (Republica Moldova) până la Chişinău presupune o investiţie cuprinsă între 110 şi 150 milioane de euro, în
IFN-urile vor putea cofinanţa proiectele din agricultură cu fonduri europene pe exerciţiul 2014-2020
Instituţiile financiare nebancare, inclusiv companiile de leasing, vor putea să acorde cofinanţări pentru proiectele din domeniul agriculturii care beneficiază de fonduri
Un primar din Ungaria isi inchiriaza satul pitoresc, dar aproape pustiu. Ba chiar pune la bataie propriul mandat. Doar doar oferta va fi mai ispititoare. Edilul spera ca
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) vrea sa cumpere parapeti in valoare de 24,7 milioane de euro, inclusiv TVA.
Read full article on Ziare.com
Vineri, 27 februarie 2015, de la ora 15.00, UAT Comuna Florești în parteneriat cu SC INDUSTRIAL EURO STAR SRL și SC SIAB DEVELOPMENT SRL, organizează în sala de
Guvernul indian a alocat 137 miliarde dolari pentru modernizarea enormei retele de cai ferate, celebra pentru aglomeratie si pentru pasagerii ce calatoresc pe vagoane. Indienii vor sa modernizeze
Premierul Victor Ponta a comentat joi anunţul Comisiei Europene (CE) privind demararea procedurii de dezechilibru macroeconomic pentru România şi Portugalia, arătând
Hidroelectrica va putea executa, în cursul săptămânii viitoare, garanţiile bancare emise de UniCredit Bank Austria, în sumă totală de opt milioane de euro
Ciprul a semnat un acord militar cu Rusia prin care nave ruseşti de război primesc acces în porturile acestui ţări, în contextul celei mai grave crize dintre Occident
Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România (UNCARSR) a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, lansarea unui proiect
Comisia Europeană a dat publicităţii cele mai recente date privind încrederea, iar tendința este de creştere. Aceste date vind după o serie de ştiri pozitive
.
Read full article on Capital
România continuă să aibă al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, după Bulgaria, deşi a înregistrat cea mai mare creştere
Nu mai este mult pana cand China comunista isi va dovedi superioritatea in fata economiei americane, trecand in fruntea topului mondial al celor mai mari forte economice ale planetei.Read full
Legea 153/2013 face certificatul energetic obligatoriu in cazul vanzarii sau inchirierii unui imobil sau in cazul unor lucrari majore de reabilitare a unui imobil. Lipsa unui certificat energetic in
Cercetatorii australieni au anuntat, joi, ca au reusit sa creeze cu ajutorul imprimantei 3D doua motoare pentru avioanele cu reactie.
Read full article on Ziare.com
Livrarile de tablete au cunoscut prima scadere din istorie, la sfarsitul anului trecut, de la aparitia aceste piete de dispozitive mobile in anul 2010, moment in care Apple lansa unul dintre cele mai
Euro s-a apreciat usor, joi, dupa ce in sedinta anterioara a inregistrat o scadere semnificativa.
Read full article on Ziare.com
"Impactul diferentelor culturale din zona euro asupra competitivitatii a fost subestimat. Mai mult, s-a subestimat si problema lingvistica din interiorul zonei euro, si am sa va dau si un exemplu
Una dintre cele mai mari firme germane din lume a venit în România şi face angajări. Salariile sunt şi de 2.000 de euro pe lună.
Read full article on Capital
Dintre toate provocările cu care Grecia s-a confruntat în ultimii ani, misiunea de a-şi determina cetățenii să plătească taxele şi impozitele a fost una
Immofinanz despre oferta oligarhului Boris Mints: Este ridicolă. Ar trebui să ofere 4 dolari/acţiune
Grupul imobiliar austriac CA Immo şi O1 Group, vehiculul investiţional al oligarhului rus Boris Mints, ar trebui să ofere cel puţin 4 euro pe acţiune pentru o
Numărul procedurilor de insolvenţă deschise în 2014 a scăzut la 21.367, faţă de 30.282 în anul 2013, respectiv cu 29,4%, a declarat joi Valentina Burdescu
Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications anunță rezultatele financiare pentru T4 2014, încheiat la 31 decembrie 2014, conform indicatorilor de
Economia Spaniei a înregistrat, în trimestrul patru din 2014 cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şapte ani, sfidând ameninţarea deflaţiei, după ce
Carrefour este cel mai bine mediatizat dintre marii retalieri pe parcursul anului trecut, fiind urmat la distanţă de Auchan şi Kaufland, Metro fiind pe primul loc la radio, relevă
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a transmis, joi, un comunicat, în care îl acuză pe premierul Ponta şi miniştrii săi că ”au
Euro NCAP a modificat criteriile de testare a sigurantei noilor modele de autoturisme.
Read full article on Ziare.com
Veniturile grupului Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote) au scazut cu 1,5% pana la 1,002 miliarde euro in 2014 comparativ cu anul anterior, in timp ce profitul operational inainte de
Samsung Electronics a anunţat joi că va îngheța salariile angajaților săi sud-coreeni în 2015, pentru prima dată în ultimii șase ani, după ce
Britanicii de la Aston Martin au anunțat că prețul modelului Vulcan, care va fi prezentat peste doar câteva zile la Geneva Motor Show, va fi de 1,8 milioane de lire sterline
„Îmi urmăresc cu fervoare și adâncă mândrie țelul de a face din Baume & Mercier partenerul esențial al momentelor speciale din viață
La finalul anului trecut, companiile miniere cu activități în extracția de aur se arătau încrezătoare în creșterea acestei industrii. După o
Deutsche Telekom (DT), cea mai mare companie de telefonie din Europa, s-a angajat să plătească dividende minime de 0,50 euro pe acţiune în următorii ani, deoarece se
Milionarul braşovean Costel Comană (53 de ani), unul dintre patronii transportatorului feroviar privat de călători Regiotrans, a fost găsit mort într-un avion care
România deţine o suprafaţă de 9,45 de milioane de hectare de teren arabil, ce ar putea aduce anual producţii record, dar acest lucru nu se întâmplă deoarece
- ASF va avea 466 de salariaţi de la 1 martie, cu 143 mai puţin faţă de martie 2014
- Ponta: Categoria ţărilor în dezechilibru, decisă de CE pentru România - onorantă. Sunt şi alte state pe listă
- Internet mobil la puterea 5G: Viteza de 65.000 de ori mai mare decat in prezent
- Dacia a dat lovitura in Spania cu modelul Sandero: Ce performanta a reusit
- Rusia, pregatita sa foloseasca armele pentru a-si proteja interesele in zona arctica
- ASF va avea un numar total de 466 de salariati de la 1 martie 2015, in urma finalizarii primei etape a procesului de restructurare
- Ce vom găsi în toate magazinele
- Evoluții financiar-bancare și bursiere – Bursele, În EXPECTATIVĂ în urma crizei Greciei
- Sondaj INSCOP: Scade încrederea în Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României
- Acesta este noul Samsung Galaxy S6? (Foto)


