Clienţii băncilor din Grecia retrag din conturi circa 2 miliarde de euro săptămânal, iar dacă ritmul nu va încetini, instituţiile bancare vor
Neal Schaffer vine la Bucuresti pentru a sustine evenimentul "Maximize Social Media for Professionals and Businesses", care se va desfasura pe 28 Mai, la Crystal Palace Ballrooms din Bucuresti.Read
Liberalizarea preturilor la gaze pentru consumatorii casnici ar putea fi facuta din 2015 in trepte anuale si nu trimestriale ca pana acum. Astfel, in 2015 ar putea avea loc o singura scumpire a
Jurnalisti cu experienta din Romania sunt invitati sa se inscrie la cea de-a noua editie a programului "Bursa pentru Excelenta in Jurnalism". Zece jurnalisti din tari din zona Balcanilor sunt
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că a fost pus sub control judiciar de procurori, împotriva sa fiind
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit marţi într-o vizită de lucru în Ungaria, unde va purta negocieri cu premierul Viktor Orban, va avea o întrevedere cu
Preţul gazelor naturale destinate consumului populaţiei ar putea creşte în acest an cu 7%, o majorare fiind posibilă de la 1 aprilie sau 1 iulie, în funcţie de
Bancile nu vor mai putea urmari alte active sau veniturile viitoare ale clientilor cu credite avand garantii imobiliare, chiar daca din executarea garantiei nu a rezultat acoperirea integrala a
Floyd Mayweather Jr. a dat nu mai putin de 400.000 de dolari pe o masina.
Read full article on Ziare.com
Toyota lanseaza la Salonul Auto de la Geneva (5-15 martie) noua generatie a berlinei de clasa D Avensis – un model desenat si proiectat in Europa, care va fi produs tot in Europa. Japonezii de
În primele nouă luni ale anului 2014, primele brute subscrise (PBS) pe piața asigurărilor din România au înregistrat valoarea de 5,92 miliarde de lei, în
Consumatorii casnici de gaze naturale, singura categorie reglementată, ar putea plăti facturi mai mari la gaze, însă o decizie a modificării prețurilor este la
Apple a dat comandă furnizorilor săi din Asia pentru producerea de 5 până la 6 milioane de ceasuri inteligente Apple Watch în primul trimestru al anului, noul produs
Vânzările de carne, lapte şi ouă scad, în medie, cu 20% în postul Paştelui, care începe pe 23 februarie şi se termină pe 11 aprilie, iar
Firma Grossmann Engineering Group, administrată de cumnatul premierului, a avut două contracte cu Consiliul Judeţean Suceava, pentru proiectarea lucrărilor de modernizare la
Proiect: Băncile vor reduce cu cel puţin 10% dobânzile şi comisioanele, dacă va creşte cursul cu 20%
Băncile vor face reduceri de costuri de cel puţin 10% privind dobânda şi comisioanele aplicate în cazul creditelor în valută pentru care cursul de schimb a
Romania a platit, de la inceputul acestui an, peste 1,567 miliarde euro catre Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, in contul imprumutul stand-by contractat in 2009
O noua runda de negocieri intre Grecia si creditorii sai a esuat, luni seara, astfel ca elenii au primit un ultimatum de care depinde soarta acestei tari, pe de o parte, si soarta Batranului
Banca Comerciala Feroviara S.A. a lansat marti produsul "PRIMUS CHF/RON", destinat clientilor bancii persoane fizice care detin deja sau isi deschid un pachet de produse si servicii Cont Primus by
Compania de securitate Kaspersky a publicat marti un raport in care da detalii despre un grup de infractori cibernetici care au actionat cu o complexitate fara precedent pentru a ataca
Firmele de asigurari din Romania aveau venituri din prime brute subscrise de peste 5,92 miliarde lei dupa primele noua luni ale anului 2014, in scadere nominala cu 4,10% față de
Nu există un plan B în cadrul negocierilor cu Grecia, a declarat marţi comisarul european pentru Afaceri economice, Pierre Moscovici, după un nou eşec al discuţiilor
Băncile nu vor mai putea urmări alte active sau veniturile viitoare ale clienţilor cu credite având garanţii imobiliare, chiar dacă din executarea garanţiei nu a
Barajul hidrocentralei Porţile de Fier 1 nu pune sub nicio formă în pericol siguranţa în funcţionare a grupurilor energetice şi nici siguranţa
Google e convinsa ca in cativa ani va putea lansa o masina care sa se poata conduce singura in deplina siguranta, in timp ce constructorii auto promit si ei masini autonome, insa vad drumul spre ele
De la 1 ianuarie 2015, piata gazelor a devenit integral liberalizata pentru consumatorii non-casnici, insa chiar daca este iarna, pana in prezent, preturile din piata libera nu par sa difere
Domnul Ionescu se uita miercuri la stiri. Cumnatul premierului Romaniei, chemat la DNA suspectat fiind de coruptie. Sebastian Ghita, apropiat al premierului, chemat la DNA in calitate de suspect
Starea tehnica a partii de constructie si a echipamentelor de la barajul deversor Portile de Fier 1 nu pune sub nicio forma in pericol siguranta in functionare a grupurilor energetice, a barajului, a
O navă a Royal Navy, HMS Argyll, a interceptat o fregată rusească ce călătorea alături de un petrolier în Canalul Mânecii, scrie portalul de știri
Caixa, al treilea grup bancar spaniol, oferă peste un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru 55,9% din acţiunile băncii portugheze BPI pe care nu le deţine
Cel mai citat mall în presa online în luna ianuarie 2015 a fost AFI Palace Cotroceni, urmat de Unirea Shopping Center, Băneasa Shopping City şi Bucureşti Mall, relevă
Compania de servicii medicale private Regina Maria va investi în acest an peste 5 milioane euro în extinderea în oraşe în care nu este prezentă, precum Iaşi
Sustinerea antreprenoriatului este un element cheie pentru cresterea economica in Romania, considera Demet Ozdemir, specialist EY pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa.Read full article on
UTI Grup a anuntat marti ca ar putea suspenda serviciile de mentenanta tehnica, intretinere curenta si administrare pentru Arena Nationala, din cauza nerespectarii din partea Primariei Bucuresti a
Rompetrol Downstream, parte a grupului KazMunaiGas International, a modernizat anul trecut 90 de stații de distribuție de carburanți, proces care va continua și în acest an
După 9 ani (și peste 1.300.000 unități produse), cea de-a patra generație a pick-up-ului Mitsubishi L200 este pe cale de a fi retrasă, fiind urmată de introducerea
Actualul sistem de preţuri reglementate redistribuie de fapt subvenţia tocmai către cei mai bogaţi consumatori. Cei mai bogaţi 20% dintre consumatorii casnici primesc 38% din
Pentru a-şi consolida apărarea în contextul ameninţărilor reprezentate de conflictul din Ucraina şi de acţiunile agresive ale Rusiei, Polonia a început un
Grupul bancar francez Societe Generale intenţionează să renunţe anul acesta la 10-15% din cei 20.500 de angajaţi de la divizia sa din Rusia, Rosbank, a anunţat
Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut cu 2,7% în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 4.978 de
- Grecia, negocieri ratate: In acest stil, ne indreptam spre dezastru. Nu exista planul B
- Curs euro-leu: Leul pierde pe toate fronturile din cauza conflictelor din Europa
- Grecia a primit un ultimatum de la UE
- Invata sa comunici eficient, daca vrei sa ai succes - sfaturi practice
- LG lanseaza un smartwatch metalic premium
- VIDEO Accidentul rutier din Piata Romana: Ce invatam cu pretul mortii?
- Sefa Discovery pentru Europa de Sud-Est: cum se misca liderul international al televiziunii de nisa in conditiile aparte din Romania. Plus: avantajul Halep pentru Eurosport si lamuriri pentru un parteneriat ciudat in publicitate
- Sebastian Ghiţă, la DNA, adus cu mandat, fiind suspectat în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta
- Acţiunile băncilor elene scad la bursă din cauza temerii privind ieşirile de capital
- Bursele europene se PRĂBUŞESC! Acţiunile băncilor greceşti SCAD la bursa din Atena


