Pentru două proiecte feroviare importante din județul Iași sunt în pregătire documentațiile pentru lansarea licitațiilor în vederea atribuirii contractelor pentru proiectare și execuție a
Implementarea proiectului ,,Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km)” este monitorizată permanent din punct de vedere al progresului
Salariul mediu brut în construcții a crescut mai mult decât cel mediu pe economie, după cum arată cele mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică.Astfel, în construcții, salariul
În vederea creării unei noi unități de prestări servicii, proprietarii unui teren au decis elaborarea documentației ce prevede reglementarea urbanistică a amplasamentului. Suprafața ce urmează să
Proprietarul unui teren cu suprafața de peste un hectar, dintr-un mare municipiu, a decis să-l valorifice din punct de vedere imobiliar. În acest sens a fost elaborată documentația ce vizează
În apropierea unui municipiu este prevăzută dezvoltarea unui ansamblu imobiliar de anvergură, cu aproape 300 de unități locative și dotări complementare. Pentru ca investiția să poată fi realizată
Lucrările de edificare a unui mare ansamblu rezidențial pot începe întrucât a fost emisă recent autorizația de construire. Conform autorizației, în cadrul acestui ansamblu urmează să fie realizate
Un parc eolian, cu puterea totală instalată de peste 295 MWp, este propus să fie înființat în provincie, documentația sa fiind pe cale să obțină autorizația de construire. De asemenea, sunt
Un proiect de investiții, ce vizează execuția de lucrări de modernizare a unei clădiri amplasată în zona centrală a unui mare municipiu, parcurge în prezent etapele necesare în vederea obținerii
Republica Moldova își consolidează capacitatea de a implementa proiecte de infrastructură la scară mare prin atragerea MS Projects, operator român specializat în logistică de proiect și
Într-unul din marile orașe din țară urmează să fie construită o clădire pentru servicii medicale private. De asemenea, sunt prevăzute să fie executate lucrări de amenajări exterioare. Valoarea
Regulamentul privind atestarea tehnico-profesională a auditorilor energetici pentru clădiri a intrat în vigoare (atașat la finalul știrii). Dar, două dintre articolele din noul regulament vor
Vechimea minimă a firmelor care vor să devină angajatori autorizați de lucrători străini sau agențiile care vor să plaseze muncitori străini pe piața din România a fost redusă de la 36 la 24 de
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2026 comparativ cu luna martie 2025 a fost 9,9%.De la începutul anului (martie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 2,3%.Rata medie a modificării
Schoenherr a asistat Renalfa Power Clusters („Renalfa”) în legătură cu achiziția Horia 2, o centrală fotovoltaică cu o capacitate instalată de 365 MWp, amplasat în județul Arad. Horia 2 face
Edilii unuia dintre marile municipii din țară urmează să aprobe un proiect de îmbunătățire urbană, a cărui valoare totală a fost estimată la aproape 18 milioane euro. De asemenea, autoritățile
Un nou ansamblu imobiliar, ce va include trei blocuri cu locuințe colective și, la parter, spații comerciale, a primit recent autorizația de construire necesară pentru începerea lucrărilor
Mai multe lucrări pentru înlocuirea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare sunt prevăzute să fie executate etapizat într-unul din cartierele unui mare municipiu
Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului European au ajuns, luni seară, la un acord politic privind noi măsuri de contracarare a efectelor negative ale surplusului global de
O posibilă fraudă, care implică un proiect de fabricare a bateriilor litiu-ion și unul de producere a structurilor modulare metalice prefabricate, este anchetată de către Parchetul European din
Potrivit datelor de mediu din 2025, peste 60% din gospodăriile rurale din România nu sunt conectate la sisteme centralizate de epurare a apelor uzate. Acest lucru creează atât oportunități pentru
O clădire cu 12 niveluri, cu destinația de hotel, este prevăzut să fie construită într-o cunoscută stațiune turistică. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru amenajarea pârâului din zonă
Pentru finalizarea proiectelor etapizate de infrastructură apă şi apă uzată, beneficiarii vor putea solicita sume în plus din fonduri europene. Metodologia de utilizat în elaborarea documentaţiei
La circa 650 milioane de euro se ridică veniturile estimate pentru acest an ale municipiului Oradea.Reprezentanții municipalității au precizat, însă, că această sumă va crește pe parcursul
Astăzi va fi pus în dezbatere publică proiectul de buget pe anul 2026 al Municipiului Craiova. ”Ca urmare a Ordonanței de Urgență emise de Guvernul Bolojan, Craiova pierde aproximativ 10 milioane
Constructorul ar fi primit specificații tehnice confidențiale direct de la reprezentanți ai instituțiilor publice, au stabilit procurorii DNA, care au dispus trimiterea în judecată, în stare de
Consolidarea clădirilor ar urma să intre în obligațiile proprietarilor, dacă va fi aprobat un nou proiect de lege propus de parlamentari PSD.În plus, controlul privind privind asigurarea
Avizele tehnice de racordare emise în România ar arăta o capacitate energetică impresionantă: peste 80.000 MW ! adică de aproape zece ori mai mare decât necesarul real al economiei.În practică
Realizarea într-unul din marile municipii din țară a unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixtă a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Vor fi construite mai multe clădiri
Într-un nou proiect imobiliar, ce va fi dezvoltat într-o localitate din apropierea Capitalei, vor fi realizate locuințe colective, spații pentru servicii, racorduri / branșamente la utilități și
Pe mai multe parcele de teren cu suprafața cumulată de peste patru hectare, aflate într-un mare oraș, este pregătită dezvoltarea unui ansamblu imobiliar, ce va cuprinde locuințe colective, spații
Un cunoscut om de afaceri local pregătește proiectul de dezvoltare a unui ansamblu imobiliar cu funcțiuni mixte ce ar urma să aibă nu mai puțin de 33 de niveluri. Documentația de urbanism a acestui
Noi blocuri cu câte șase niveluri vor fi construite în cadrul unui ansamblu imobiliar dezvoltat în Capitală Pentru realizarea acestui obiectiv, documentația prevede și operațiuni pentru alipirea a
Locuințe colective, spații pentru comerț și servicii vor fi realizate în noi blocuri cu câte 14 niveluri ce urmează să fie edificate în municipiul Bucuresti, de către un dezvoltator local. De
Un grup de crimă organizată care implica funcționari publici suspectați de abateri în procedurile de subvenționare pentru reconstrucția spațiilor de cercetare a fost destructurat de către Parchetul
Minsitrul Finanțelor, Alexandru NazareDeclarația Unică (212) este acum precompletată cu datele fiscale disponibile în sistemul Administrației fiscale, inclusiv veniturile raportate de
O reducere importantă în primul trimestru a afacerilor firmelor din industrie, ce livrează atât pe piața internă, cât și pe cea externă, reiese din aprecierile agenților economici, potrivit
În cadrul măsurilor pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor pentru construcții a fost aprobată Lista cuprinzând
Pentru construirea Drumului Expres Brăila -Tulcea, ”Dobrogea Expres”, investiție estimată la opt miliarde lei, a mai făcut un demers.Astfel, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a
Au fost emise ordinele de începere a lucrărilor pentru construirea a trei noduri rutiere importante, amplasate pe trei autostrăzi din rețeaua națională.În perioada următoare, constructorii vor
- Vom avea 3150 km de cale ferata modernizata, pana in 2050
- Petrol: Reluarea la scara larga a transportului de petrol nu este garantata
- Drumul expres Suceava – Siret: Au fost alesi constructorii pentru primii 43 km
- Varianta ocolitoare Bistrita: Ce solutie gandesc autoritatile
- PNRR: Inca o luna in plus pentru decontarea investitiilor finantate de Ministerul Dezvoltarii
- Autostrada A8, Joseni – Ditrau: Ce trebuie sa plateasca UMB catre Danlin XXL
- Primariile vor putea imprumuta mai multi bani pentru a evita blocarea investitiilor
- Vor fi unite programele Dezvoltare Durabila si Tranzitie Justa 2021–2027
- Preturile materialelor de constructie cresc din cauza socului energetic
- Preturile locuintelor din Romania au crescut mai accentuat decat media europeana


