Au fost aprobați de către Consiliul Județean Neamț indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru „Amenajare drum acces la sediul nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”. Valoarea totală a investiției este de aproape 10 milioane de euro (50,42 milioane lei, inclusiv TVA), iar durata de implementare este de 24 luni.
Accesul la noul Spital Județean de Urgență, din drumul național DN15D, va fi asigurat prin realizarea a două intersecții: DN 15D km 3+288 – intersecție la nivel, respectiv DN 15D km 3+865 – intersecție giratorie.
- După ratarea PNRR, proiectul Spitalului Județean Neamț a fost depus pentru finanțare
Construirea spitalului pentru care Consiliul Județean Neamț a aprobat drumul de acces de 10 milioane de euro nu a început încă.
Din cauza unor probleme apărute în timpul derulării procedurilor de achiziție publică, licitația a fost anulată, ulterior reluată, și atribuită mult prea târziu pentru a mai putea obține finanțare prin PNRR.
Așa că proiectul noului spital a fost depus pentru finanțare la sfârșitul anului trecut, în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS).
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


