Conform unui comunicat emis de PCA Ploiești, acuzațiile din dosar sunt de înșelăciune calificată și complicitate la înșelăciune calificată în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, bancrută frauduloasă în formă continuată, fals și complicitate la fals în intelectual în formă continuată.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, printre inculpații deferiți justiției sunt avocatul Vlad Nichita, dezvoltatori imobiliari, dar și omul de afaceri Daniel Ștefănescu, patron al firmei Gersim Development, scrie Agerpres.
'În fapt, s-a reținut că, în perioada 2018-2024, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea notarilor publici, inculpații T.M. ȘI T.G.R., dezvoltatorii imobiliari, împreună cu alte persoane, toate inculpați în cauză, au indus în eroare, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor antecontracte de vânzare-cumpărare de apartamente, promitenți cumpărători de bună-credință, prin prezentarea ca adevărată a faptului că le vor vinde apartamente, la termenele stabilite, în blocul White Tower și în complexul rezidențial City Gate din Municipiul Ploiești, folosind manopere dolosive, cu scopul de a obține foloase materiale injuste', arată PCA Ploiești.
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


