8 mil euro pentru productia de energie regenerabila geotermala

8 mil euro pentru productia de energie regenerabila geotermala

Vor putea fi accesate până la 8 milioane euro per investiție pentru finanțarea proiectelor proiectelor noi de producție de energie din surse regenerabile geotermale, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). Ghidul de finanțare a fost lansat în consultare publică.

Solicitanții eligibili sunt unități administrativ-teritoriale în raza cărora există potențial de utilizare a resurselor de energie regenerabile de tip geotermal și care asigură/vor asigura energia termică necesară pentru consumul propriu al clădirilor publice asupra cărora UAT are un drept real.

Apelul de proiecte este necompetitiv, cu depunere continuă cu termen de închidere.

Apelul se va derula prin platforma electronică MySMIS.

Bugetul total este de 28,43 milioane euro, iar bugetul total maxim, utilizând supracontractare, este de 56,87 milioane euro.

Prin Acțiunea 4.4 – Promovarea utilizării surselor de energie regenerabilă sunt promovate:

* Investiții în capacități noi sau în modernizarea și extinderea capacităților de producție a energiei termice din energie geotermală

* Realizarea/modernizarea și extinderea segmentului de rețea pentru furnizarea energiei termice pana la punctul de consum, integrată proiectului pentru modernizarea/ construirea capacității de producție energie termică

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/8-mil-euro-pentru-productia-de-energie-regenerabila-geotermala/