Acordarea licentelor si autorizatiilor in sectorul energiei electrice: Modificari ale Regulamentului

Acordarea licentelor si autorizatiilor in sectorul energiei electrice: Modificari ale Regulamentului

Noi modificări și completări vor fi aduse Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Una dintre măsurile propuse în proiectul de ordin se referă la constituirea de către solicitanții de autorizații de înființare a unei garanții financiare în cuantum de 30 EUR/kW instalat, ce are valabilitate până la data emiterii certificatului de racordare.

Durata minimă de valabilitate a unei autorizaţii de înfiinţare conform proiectului de ordin a fost mărită de la 12 luni la 24 luni.

De asemenea, prin proiectul de act normativ au fost introduse norme juridice care reglementează cazul încălcării obligației prevăzute la art. 19 alin. (3) din Regulament de a transmite la ANRE, într-un termen stabilit în condiţiile specifice asociate autorizaţiei de înfiinţare dar nu mai mult de 6 luni, documentele care asigură finanţarea lucrărilor ce fac obiectul autorizaţiei.

Asigurarea resurselor financiare necesare realizării lucrărilor ce fac obiectul autorizaţiei de înființare constituie o cerință esențială fără de care proiectul investițional nu poate fi finalizat.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/acordarea-licentelor-si-autorizatiilor-in-sectorul-energiei-electrice-modificari-ale-regulamentului/