În luna iulie, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+17%), Cluj-Napoca (+14%) și Constanța (+14%). La polul opus, cele mai temperate evoluții anuale (+9%) ale prețurilor au fost înregistrate în Brașov și București.
„În luna iulie, cumpărătorii s-au grăbit să încheie tranzacții. Dacă în iunie aveam o creștere a contactărilor de 14% de la un an la altul, în luna iulie creșterea a fost de 29%. În cazul anunțurilor doar de la dezvoltatori, cererea a fost în creștere cu 79% de la un an la altul – iulie 2025 comparativ cu iulie 2024. Această evoluție este, cel mai probabil, strâns legată de anticiparea majorării cotei de TVA la 21%, intrată în vigoare la 1 august.
Citește mai mult pe STORIA:


