Toate facturile depuse la Ministerul Dezvoltării pentru lucrări executate la proiecte finanțate prin Programul Anghel Saligny au fost achitate, a anunțat ministrul Cseke Attila:
”Astăzi, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma de peste 862,8 milioane de lei, pentru decontarea a 459 de lucrări finanțate prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» și, astfel, am achitat toate facturile depuse la minister pentru acest program”. (La finalul știrii gasiți Lista platilor)
În urmă cu două zile Ministerul a anunțat că vor fi achitate toate facturile depuse pentru lucrări de investiții, ”inclusiv cele depuse în cursul acestei luni”.
Totuși, încă din luna octombrie MIDLPA a sistat depunerea în platforma digitală a solicitărilor de transfer aferente Programului „Anghel Saligny”.
De la acel moment, MDLPA nu a comunicat public redeschiderea platformei pentru depunerea de noi solicitări de plată, așa cum a procedat la episoadele anterioare în care sistemul a fost suspendat temporar.
Reporterii ARENA Construcțiilor au verificat situația direct cu unii dintre beneficiarii Programului „Anghel Saligny”, iar răspunsurile primite până în prezent indică faptul că nu tuturor beneficiarilor le-a fost comunicată redeschiderea platformei.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


