Antreprenorii pot beneficia de garantii de stat pentru refinantarea creditelor

Antreprenorii pot beneficia de garantii de stat pentru refinantarea creditelor

În cadrul programelor guvernamentale IMM Prod și Garant Construct au fost semnate

convenții de garantare pentru acordarea de garanții destinate refinanțării creditelor contractate.

Convențiile au fost semnate de FNGCIMM cu cinci bănci comerciale: BRD Groupe Société Générale, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank și Libra Internet Bank.

Astfel, antreprenorii care au contractat credite de la aceste cinci bănci au posibilitatea să beneficieze de garanțiile FNGCIMM pentru noi finanţări având ca destinaţie rambursarea unor credite pentru capital de lucru/linii de credit acordate în cadrul programelor IMM Prod şi Garant Construct.

Este vorba de credite aflate în derulare la banca iniţială sau la alte bănci participante în cadrul programelor menţionate, exclusiv dobânzile, comisioanele bancare, precum şi alte sume.

Această inițiativă permite continuarea activității și susținerea financiară a antreprenorilor români care au beneficiat de sprijinul statului în perioada post-pandemică, oferindu-le posibilitatea restructurării obligațiilor financiare prin refinanțarea garantată a creditelor IMM Prod și Garant Construct cu mențiunea că nu este posibilă refinanţarea creditelor de investiţii.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/antreprenorii-pot-beneficia-de-garantii-de-stat-pentru-refinantarea-creditelor/