Autostrada Unirii: Va intra in licitatie contractul pentru tronsonul 1 Tg Neamt – Tg Frumos

Autostrada Unirii: Va intra in licitatie contractul pentru tronsonul 1 Tg Neamt – Tg Frumos

Contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Tg Neamț – Tg Frumos (27 km), primul tronson al autostrăzii, Unirii Târgu Neamț – Iași – Ungheni a fost transmis către publicare în SEAP, a anunțat Compania Națională de Investiții Rutiere.

Ofertele pot fi depuse până pe 24 martie 2025.

Contractul pentru tronsonul I Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos are o valoare estimată de 6 miliarde de lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021 – 2027, respectiv fonduri de la Bugetul de Stat.

Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare, respectiv 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

,,Pentru a asigura legătura între Moțca (DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin – Târgu Neamț) și Autostrada Moldovei A7 (secțiunea Bacău – Pașcani), a fost inclusă în documentație acordarea unui punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează execuția segmentului cu o lungime de 5,5 kilometri în termen de cel mult 12 luni”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/autostrada-unirii-va-intra-in-licitatie-contractul-pentru-tronsonul-1-tg-neamt-tg-frumos/