Experți juridici în domeniul imobiliar susțin însă că actul normativ oferă doar o iluzie de siguranță. Avocatul Paul Dumbrăvanu subliniază lipsa garanțiilor reale și menținerea avantajelor disproporționate pentru dezvoltatori, arată termene.ro.
Specializat în tranzacții imobiliare, acesta avertizează că modificările legislative creează doar iluzia protecției consumatorilor și mențin un dezechilibru structural profund în favoarea dezvoltatorilor imobiliari. „Proiectul nu adresează cauzele reale ale vulnerabilității cumpărătorilor. În loc să implementeze măsuri preventive, adoptă soluții reactive care nu rezolvă problema de fond – riscul disproporționat asumat de cetățean”, susține Dumbrăvanu.
- Senatul României a aprobat, pe 14 aprilie, așa-numita „Lege Nordis”, un set de modificări legislative menite, cel puțin în aparență, să ofere o protecție sporită cumpărătorilor de locuințe aflate în faza de proiect.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților. În cazul în care inițiativa va trece și de deputați, aceasta ar putea fi trimisă la promulgare și, apoi, aplicată,
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


