Bog’Art ramane constructorul desemnat al stadionului Dinamo: CNSC respinge contestatia

Bog’Art ramane constructorul desemnat al stadionului Dinamo: CNSC respinge contestatia

A fost respinsă pe fond contestația care împiedica semnarea contractului pentru construirea noului Stadion Dinamo.

Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația formulată de MIS Grup cu privire la decizia de respingere a ofertei sale.

Astfel, asocierea Bog’Art SRL (lider), ACI Cluj SA , Dico și Țigănaș Birou de Proiectare SRL, UTI Construction And Facility Management SA, rămâne câștigătoarea desemnată a acestei licitații.

Decizia pe fond a CNSC poate fi atacată în instanță. Conform legislației achizițiilor publice, partea nemulțumită de soluția CNSC are dreptul să formuleze plângere la instanța competentă, respectiv la Curtea de Apel, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Instanța de judecată va reanaliza cauza și poate menține sau modifica hotărârea CNSC.

​Conform articolului 53, alineatul (2) din Legea nr. 101/2016, instanța poate dispune, la cererea părții interesate, suspendarea executării contractului până la soluționarea fondului cauzei, în cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/bogart-ramane-constructorul-desemnat-al-stadionului-dinamo-cnsc-respinge-contestatia/