Brasov: Sistemul de Management Integrat al Deseurilor va putea cere finantare anul acesta

Brasov: Sistemul de Management Integrat al Deseurilor va putea cere finantare anul acesta

Proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Braşov se află într-o fază avansată de elaborare, iar cererea de finanțare va putea fi depusă anul acesta în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, potrivit președintelui CJ Brașov, Adrian Ioan Veștea.

O sumă impresionantă – 149 de milioane de euro (fără TVA) – va putea fi accesată din fonduri europene, aceasta fiind destinată implementării acestui proiect major pentru viitorul verde şi sustenabil al judeţul Braşov.

În cadrul proiectului au fost definitivate locațiile pentru viitoarele investiţii, care vor fi localizate la Măieruş, Părău şi Rupea (Hoghiz).

Planurile urbanistice zonale au fost finalizate, avizele au fost obţinute şi hotărârile de consiliu local privind aprobarea PUZ-urilor, emise.

Studiul de Fezabilitate, Documentul de Poziţie, Analiza Instituţională şi Analiza Cost-Beneficiu urmează să fie transmise la JASPERS pentru verificarea finală.

”Am făcut acest lucru la fiecare fază parcursă în întocmirea documentaţiilor, deoarece ne-am dorit să operăm eventualele modificări necesare în urma observațiilor JASPERS, în faza de elaborare a documentelor.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/brasov-sistemul-de-management-integrat-al-deseurilor-va-putea-cere-finantare-anul-acesta/