Calea Victoriei din București urcă două poziții clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe locul 38

Calea Victoriei din București urcă două poziții clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe locul 38

Calea Victoriei din București urcă două poziții, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, în contextul în care chiriile din București au înregistrat în ultimul an a șaptea cea mai mare creștere din cele 138 de piețe analizate la nivel global în cel mai recent raport “Main Streets Across the World” realizat de Cushman & Wakefield.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, de 60 euro/mp/lună, nivel în creștere cu 9% față de anul trecut, Bucureștiul ocupă locul 38 la nivel mondial și 23 în clasamentul european, la egalitate cu Ljubljana.

În Praga (225 de euro/mp/lună), Budapesta (140 euro/mp/lună), Belgrad (90 euro/mp/lună), Varșovia (86 euro/mp/lună) și Zagreb (70 euro/mp/lună), chiriile sunt peste nivelul din București, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia (57 euro/mp/lună), Bratislava (45 euro/mp/lună), Vilnius (37 euro/mp/lună), Riga (35 euro/mp/lună) sau Skopje (28 euro/mp/lună).

Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinație de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), schimbarea reflectând creșterea puternică a chiriei de pe artera din orașul italian, care a depășit 30% în ultimii doi ani, precum și aprecierea monedei europene în raport cu dolarul american.

Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:

https://radarimobiliar.ro/2024/calea-victoriei-din-bucuresti-urca-doua-pozitii-clasamentul-celor-mai-scumpe-artere-comerciale-din-lume-pana-pe-locul-38/