Încă de la începutul acestui an constructorii au semnalat că se confruntă cu problema întârzierii plății facturilor. Totuși, Executivul nu a reușit până la sfârșitul verii să facă o prioritizare clară, proiect cu proiect, pentru a asigura predictibilitatea finanțării. Astfel, sunt foarte multe proiecte de investiții în derulare pentru care facturile emise de constructori pentru lucrările executate întârzie să fie plătite.
„Mai ales în cadrul proiectelor finanțate prin PNRR și Anghel Saligny, unde avem și cele mai multe contracte semnate, avem încă facturi neachitate din luna mai”, ne-a explicat Cătălin Simion, director general al companiei de construcții Nomis 2003, din Galați.
Mai mult, constructorii încă nu știu sigur dacă șantierele la care lucrează vor fi finanțate sau nu. În cadrul PNRR, abia în septembrie anul acesta Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene preconizează că va face publică lista cu proiectele prioritizate, după ce fiecare minister va transmite care sunt proiectele fără risc de neimplementare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


