Procedura de atribuire pentru proiectarea și execuția primei etape a Variantei de Ocolire Gura Humorului va continua, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de o firmă de China, aceeași companie care construiește Lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord (Afumați – Pantelimon)
Contractul lansat în licitație de Consiliul Județean Suceava are valoarea de aproape 600 de milioane de lei, fără TVA.
CNSC a respins ca nefondată contestația formulată de China Civil Engineering Construction Corporation România SRL împotriva Consiliului Județean Suceava.
În motivarea deciziei, Consiliul a apreciat că documentația de atribuire, astfel cum a fost modificată prin eratele și răspunsurile la solicitările de clarificări publicate în SEAP, este accesibilă tuturor operatorilor economici și respectă principiile de transparență.
CNSC a respins toate solicitările formulate de contestator și a stabilit că procedura de atribuire poate continua. Decizia este obligatorie, însă poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


