Cinci programe nationale de investitii vor fi modificate

Cinci programe nationale de investitii vor fi modificate

Noi schimbări importante sunt pregătite în regim de urgență în ceea ce privește modul de gestionare a programelor naționale de investiții.

Modificările ar urma să ducă la eficientizarea utilizării fondurilor publice și finalizarea investițiilor aflate deja în derulare.

În urma acestora, cinci programe naționale vor avea un cadru revizuit.

La finalul știrii găsiți Tabelul Comparativ, care arată schimbările propuse.

Programul național de investiții „Anghel Saligny

Termenul limită pentru încheierea contractelor de finanțare va fi data de 31 decembrie 2026.

În situația în care în lista aprobată prin ordin al ministrului Dezvoltării există beneficiari care nu au încheiat contracte de finanțare cu MDLPA, obiectivele de investiții incidente se elimină din lista aprobată.

Totodată, ținând cont de constrângerile bugetare și având în vedere că ne aflăm în imposibilitatea respectării termenelor, în funcție de deschiderile de credite bugetare aprobate de către Ministerul Finanțelor lunar, termenele de plată pot fi decalate.

De asemenea, pentru susținerea activităților de verificare și control în teren, pentru verificarea situației reale a  lucrărilor executate și corespondența acestora cu datele furnizate ministerului, se reglementează posibilitatea utilizării în acest scop a sumelor constituite din cota de 50% virată de ISC din sumele colectate.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/cinci-programe-nationale-de-investitii-vor-fi-modificate/