Pentru anul 2026, construcțiile sunt prognozate să rămână cel mai dinamic sector al economiei, susținute de continuarea proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene, potrivit estimării făcută de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
De altfel, impactul pozitiv al construcțiilor a fost unul dintre factorii care au determinat revizuirea prognozei CNSP de creștere economică pentru 2025, produsul intern brut fiind ajustat de la 0,6% la 0,9%.
Corespunzător, pentru valoarea adăugată brută din construcţii, în scenariul din toamnă se prevede o ajustare consistentă cu 3,8 puncte procentuale, până la 7,6% pentru 2025.
* Avans de 4% al investițiilor brute, dacă vor fi atrase fondurile europene
În contextul încheierii Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (finalul anului 2026), analiștii se aşteaptă la o accelerare de ritm în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor alocate prin acest program, care ”printr-o gestionare responsabilă” vor genera un avans de 4% al investiţiilor brute.
Dacă fondurile europene nu vor fi atrase conform planificării, investițiile vor fi afectate negativ şi, implicit, creşterea economică.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/cnsp-constructiile-vor-fi-activitatea-cea-mai-dinamica-din-economie/


