Pe șantierul viitorului terminal al Aeroportului Internațional Craiova întregul proiect devine realitate, pas cu pas.
Lucrarea este executată de Construcții Erbașu SA, în echipă cu partenerii firmei, constructorii Grup Primacons și Váhostav SK.
Investiția este realizată printr-un proiect cu finanțare europeană implementat de Aeroportul Internațional Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și al Ministerului Transporturilor.
Cu o suprafață de 31.715 mp, noul terminal este proiectat să îndeplinească cele mai înalte standarde de eficiență operațională și sustenabilitate.
Această investiție integrează soluții moderne pentru optimizarea fluxurilor de pasageri, reducerea consumului energetic și implementarea unor tehnologii de ultimă generație.
Noul terminal va include facilități avansate pentru controlul și securitatea pasagerilor, zone comerciale moderne și spații generoase dedicate pasagerilor și personalului operativ.
Clădirea în care va funcționa noul terminal este o construcție cu trei niveluri și va asigura condițiile pentru procesarea unui număr de aproape două milioane de călători pe an.
Investiția urmează să fie finalizată chiar în acest an, cu un efort financiar de 115 milioane de euro.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


