Cristian Erbasu: Turbulentele politice si reforma avizarii tacite pot crea noi blocaje in sectorul constructiilor

Cristian Erbasu: Turbulentele politice si reforma avizarii tacite pot crea noi blocaje in sectorul constructiilor

Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții

Instabilitatea politică și modificările legislative recente riscă să afecteze sectorul construcțiilor din România, este de părere Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții.

Turbulențele politice prin care trece țara pot atrage lipsa de finanțare și perspectiva majorării taxelor.

De asemenea, incertitudinile legate de aplicarea noii prevederi privind adoptarea tacită a avizelor pun o presiune suplimentară pe instituțiile statului. Funcționarii ar putea reacționa defensiv, iar investițiile publice și private ar deveni mai mult blocate decât accelerate.

Cristian Erbașu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din domeniu, mai spune că problemele riscă să se agraveze: „Din păcate, activitatea în construcții este deja tulburată de aproximativ un an și jumătate și, probabil, în perioada următoare poate fi tulburată chiar mai rău”.

Totul depinde foarte mult de cei care vor urma să ia decizii, dacă aceste turbulențe vor fi mai mari sau mai mici.

”În primul rând vor fi turbulențe pentru că lipsa de finanțare afectează dramatic proiectele, iar mărirea taxelor, care mai mult ca sigur va urma, va afecta de asemenea activitatea companiilor de construcții”, susține domnul Erbașu.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/cristian-erbasu-turbulentele-politice-si-reforma-avizarii-tacite-pot-crea-noi-blocaje-in-sectorul-constructiilor/