Cum ar putea evolua salariile in constructii in 2026?

Cum ar putea evolua salariile in constructii in 2026?

Anul viitor nu pare contextul perfect pentru majorări salariale în sectorul construcțiilor.  Constructorii intervievați de ARENA Construcțiilor spun că nu există o astfel de perspectivă. Ba mai mult, până și salariile actuale sunt greu de susținut, deși unii admit că ar fi insuficiente.

Aceasta pentru că presiunile financiare pe care le simt angajatorii sunt din ce în ce mai mari. Printre motivele enumerate pentru lipsa de creșteri salariale în 2026 sunt scăderea volumului de lucrări, costurile operaționale tot mai ridicate și lipsa resurselor financiare pentru majorări.

Adrian Tudose, directorul general Adrilex din Dăbuleni, Dolj, nu întrevede posibilitatea unor creșteri salariale în 2026, deși recunoaște că salariile pentru acest sector sunt oricum mici. Acesta ne-a explicat faptul că firmele abia reușesc să acopere salariile actuale, în contextul unor întârzieri mari la încasări, al costurilor crescute și al eliminării facilităților fiscale pentru construcții.

„În momentul când îți vin banii, abia îți ajung să plătești materiale și salariile astea care sunt.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/cum-ar-putea-evolua-salariile-in-constructii-in-2026/