Redeschiderea liniilor de cale ferată aflate în conservare, reînnoirea sectoarelor secundare de cale ferată pentru reducerea timpilor de parcurs și achiziționarea de material rulant se numără printre măsurile prezentate în programul de guvernare (proiect) al noului Guvern.
Una dintre priorități este sprijinirea transportului feroviar în zonele defavorizate sau izolate, prin facilitarea accesului către polii urbani regionali. În acest sens, autoritățile intenționează să elimine „sărăcia în transporturi” prin accesarea reformelor și investițiilor prevăzute în cadrul Fondului Social pentru Climă. Scopul este creșterea accesibilității comunităților defavorizate la servicii de bază, locuri de muncă mai bine plătite, educație și sănătate.
Un alt proiect vizează înlocuirea flotei de trenuri de metrou de pe Magistrala 4, prin achiziția a 12 trenuri noi, precum și implementarea unui sistem modern de automatizare și siguranță. Finanțarea acestui proiect va fi asigurată prin Fondul pentru Modernizare.
În ceea ce privește mobilitatea electrică, sunt prevăzute mai multe investiții. Se va implementa un program de instalare a stațiilor de reîncărcare pe rețeaua de drumuri de mare viteză, autostrăzi, drumuri expres și naționale finanțat tot prin Fondul pentru Modernizare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


