Între Valea Doftanei și Săcele, lucrările de infrastructură efectuate de firma Construcții Erbașu avansează într-un ritm susținut de profesionalismul echipelor din teren și de angajamentul pentru calitate și siguranță. Sunt locuri unde relieful nu lasă loc de compromisuri, iar fiecare metru construit înseamnă precizie, perseverență și responsabilitate.
Stadiul fizic al lucrărilor a depășit deja 16%.
Până în prezent, au fost realizate 885 ml de structuri de sprijin din beton armat, 1.120 de piloți forați pentru fundarea zidurilor de sprijin, 25 de podețe, precum și 220 ml de structuri de sprijin din gabioane.
Reabilitarea și modernizarea DJ102I se desfășoară pe o lungime de 25,63 km, asigurând legătura între sudul țării (județul Prahova) și centrul României (județul Brașov), traversând Munții Baiului prin pasul Predeluș, care atinge altitudinea de 1.285 m.
Drumul va avea o structură rutieră modernizată de la fundație până la asfalt, o platformă de 8 metri lățime cu două benzi de circulație, acostamente și rigole, poduri și podețe noi, accese modernizate și parcări amenajate.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


