Proiectul de modernizare a DN71 între Târgoviște și Sinaia se află în curs de pregătire a documentației tehnice pentru autorizarea construirii de către Ministerul Transporturilor. Această fază este obligatorie înaintea începerii lucrărilor de execuție.
Ionuț Cristian Săvoiu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, a precizat că documentația întocmită pentru Proiectul pentru Autorizaţia de Construire a fost aprobată oficial de către Supervizor și înaintată spre analiză și avizare, către Beneficiarul lucrărilor, CNAIR.
De asemenea, în paralel se lucrează la Proiectul Tehnic și la Detaliile de Execuție, care vor urma același curs (aprobare Supervizor și avizare de către Consiliul Tehnico Economic al CNAIR).
„Au fost obținute majoritatea avizelor de la această fază și au fost îndeplinite diverse solicitări ale emitenților”, a precizat domnul Săvoiu.
Deoarece în proiectarea tehnică au survenit unele modificări obligatorii precum faptul că la originea proiectului va există un sens giratoriu nou la intersecția cu DJ718 spre Viforâta, va fi necesară depunerea unei noi Notificări la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în scopul revizuirii Acordului de mediu nr.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


