Cătălin Drulă s-a poziționat de partea lui Nicușor Dan în disputa pe care fostul primar general a avut-o cu spitalul privat Sanador. ”Este o clădire de birouri lângă. Le ia toată lumina la geam într-o zonă ultra-aglomerată. Nicușor Dan nu a făcut aceste lucruri de amorul artei”, a spus Drulă, la Prima TV.
Deputat USR, Cătălin Drulă a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă există o mafie imobiliară în București, scrie News.ro.
”Cred că există și dezvoltatori de bună credință. Sunt sigur. Și există și oameni care au călcat în picioare orice fel de regulă de urbanism și care au tratat Bucureștiul ca pe vestul sălbatic, afectând dezvoltarea acestui oraș. Asta o știm cu toții. E nevoie de un urbanist de calitate. Lupta lui Nicușor Dan a fost o luptă pentru un urbanism de calitate. În curând vom avea acel Plan Urbanistic General care ar trebui să rezolve problema și să putem merge mai departe cu lucruri care până acum nu au putut fi rezolvate.
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


