Contractul pentru lotul 3 al drumului expres Arad – Oradea încă nu poate fi semnat. Aceasta pentru că CNSC a admis în parte contestația depusă de Nurol și a obligat autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de constructorii turci.
În acelși timp, CNSC a anulat procesele-verbale de evaluare a propunerilor tehnice și financiare și a documentelor suport DUKE, în partea ce privește evaluarea ofertei Nurol. De asemenea, a anulat raportul procedurii în partea ce privește evaluarea ofertei Nurol, precum și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorilor economici ale căror oferte au fost declarate admisibile.
În termen de 20 zile de la primirea deciziei, oferta Nurol trebuie să fie reevaluată cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile în materia achiziților publice, potrivit CNSC.
În contestațiile depuse la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, constructorii turci Kolin și Nurol au solicitat anularea raportului atribuirii și reevaluarea ofertelor lor.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


