Drumul Expres Arad – Oradea: Primul contract de executie a fost semnat

Drumul Expres Arad – Oradea: Primul contract de executie a fost semnat

A fost semnat primul contract pentru execuția lucrărilor de construire a Lotului 1 al Drumului expres Arad – Oradea.

Ministrul interimar al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că celelalte două loturi ale viitoarei autostrăzi Arad – Oradea se află într-o etapă avansată de pregătire și că în următoarele săptămâni ar putea fi desemnați câștigătorii contractelor.

„Suntem în faze destul de înaintate, astfel încât să se semneze și celelalte două contracte pe Arad – Oradea, precum și Timișoara – Moravița. Mă aștept de la colegii de la CNAIR ca undeva în câteva săptămâni să avem câștigătorii, cel puțin pe unul din aceste loturi”, a spus ministrul.

Contractul pentru Lotul1 al Drumului Expres Arad-Oradea a fost semnat cu asocierea de constructori români și ucraineni: Precon Transilvania SRL (lider), Automagistral-Pivden.

Acest contract are o valoare de 2,32 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Perioada de execuție a lucrărilor (FIDIC roșu) este de doi ani.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/drumul-expres-arad-oradea-primul-contract-de-executie-a-fost-semnat/