Evenimentul anului în infrastructură și investiții strategice – South East Europe EPC & Infrastructure va reuni companii și autorități din șase țări

Evenimentul anului în infrastructură și investiții strategice – South East Europe EPC & Infrastructure va reuni companii și autorități din șase țări

Lideri și companii din Balcanii de Vest vin în România, pe 24-25 septembrie, pentru a discuta despre viitorul proiectelor de infrastructură și energie, în cadrul South East Europe EPC & Infrastructure, eveniment ce va fi organizat la Constanța. Aflată la a doua ediție, conferința reunește autorități și companii care susțin dezvoltarea strategică a României, prin proiecte ambițioase și colaborări transfrontaliere. În cele două zile de conferință vor fi prezenți aproximativ 35 de speakeri din România, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia de Nord și Albania.

În 2025 temele discuțiilor vor avea o componentă puternică de strategie la cel mai înalt nivel. Rolul autorităților în susținerea mediului economic într-o perioadă cu multe provocări, parteneriatele public private și susținerea investițiilor străine prin consolidarea rolului Portului Constanța sunt doar câteva din temele pe care organizatorii le vor aborda anul acesta. Toate aceste subiecte vor fi discutate sub un singur acoperiș – Cazinoul din Constanța, o clădire-simbol care reflectă tradiția, cultura, economia și reconstrucția orașului port.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/evenimentul-anului-in-infrastructura-si-investitii-strategice-south-east-europe-epc-infrastructure-va-reuni-companii-si-autoritati-din-sase-tari/