Trei proiecte ce vizează lucrări rutiere au primit finanțare, contractele fiind încheiate între CNAIR SA și Ministerul Transporturilor.
Valoarea totală a celor trei contracte este de 163,05 milioane de lei.
Acestea sunt:
Elaborare SF și proiect pentru autorizarea lucrărilor de construire a unui pasaj pietonal
Contractul vizează elaborarea Studiului de Fezabilitate și a proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru realizarea obiectivului de investiții ”Amenajare pasaj pietonal subteran DN2, km 277+616, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Băcau”.
Implementarea proiectului se va realiza în cadrul a două etape succesive, după cum urmează:
Etapa I: Studiul de Fezabilitate (inclusiv expertiza tehnică) – 90 de zile de la data prevăzută în Ordinul de Începere pentru elaborare SF, emis de către Beneficiar;
Etapa II: Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – 60 de zile de la data prevăzută în Ordinul de Începere pentru elaborare PAC, emis de către Beneficiar.
Valoarea totală a proiectului conform contractului de finanțare este de 417.679 lei din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 0 lei, contribuția națională reprezintă 350.990 lei iar TVA aferent reprezintă 66.688 lei.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


