Au intrat în vigoare noi prevederi privind organizarea programelor de formare profesională pentru lucrătorii care execută sau reparară sisteme de distribuție interioară a apei potabile.
Cadrul normativ vizează:
* selecţia materialelor, componentelor şi accesoriilor care sunt utilizate în contact cu apa potabilă;
*instalarea în condiţii de siguranţă a produselor pentru construcţii în contact cu apa potabilă, astfel încât să nu compromită calitatea apei potabile distribuite.
Persoanele care deţin o calificare de nivel 2-5 al Cadrului naţional al calificărilor (CNC), în domeniul lucrărilor de execuţie sau de reparare a sistemelor de distribuţie interioară a apei potabile şi desfăşoară activităţi în domeniul menţionat, sunt obligate, în termen de 12 luni, să urmeze un program de perfecţionare.
Pentru persoanele care deţin o calificare de nivel 6-7 al Cadrului naţional al calificărilor (CNC), în domeniul lucrărilor de execuţie sau de reparare a sistemelor de distribuţie interioară a apei potabile, coordonatori de lucrări/grupe de lucrători, contractorul lucrărilor va solicita contractantului la momentul iniţierii achiziţiei, prin caietul de sarcini, documente doveditoare privind certificarea formării profesionale, eliberate de furnizori de formare profesională autorizaţi sau de instituţii de învăţământ superior acreditate.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/formarea-lucratorilor-din-domeniul-apei-potabile-noi-prevederi/


