Investiția Iulius va avea funcțiuni variate care îi vor asigura atractivitatea tot timpul anului: office, retail, divertisment, facilități educaționale și culturale, parc de retail, grădină botanică, facilități publice, Aqua Park, cafenele și restaurante, fresh market etc.
În 2023, compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, la care Ministerul Energiei deține aproape 88% din acțiuni, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, încheierea unui parteneriat în vederea valorificării unui teren de 38 de hectare al Oil Terminal, situat în secția Platforma Nord a amplasamentului terminalului.
Valoarea estimată a investiției depășește 800 milioane euro, incluzând și remodelarea ansamblului mixed-use Palas Iași, pentru a suplimenta suprafața de retail, care va ajunge la 80.000 mp închiriabili.
Proiectul prevede că terenul, inactiv de peste 10 ani și care a găzduit spații de depozitare a produselor petroliere, este redat orașului ca zonă urbană sustenabilă și accesibilă pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială și culturală a orașului Constanța, a transmis Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Oil Terminal, la sediul căruia a fost semnat în 2023 contractul de parteneriat.
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


