FOTO Mirel Rădoi își extinde investițiile, alături de un partener al One United Properties

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Antreprenorul Florentin Avădanei, fondatorul grupului Goldbach, specializat pe construcții și dezvoltări imobiliare, i-a cooptat, recent, pe Mirel Rădoi și Bogdan Macovei în 9 dintre firmele sale de proiect denumite după localitățile vizate pentru dezvoltarea de parcuri de retail adică Oravița (Caraș-Severin), Moreni (Dâmbovița), Huși (Vaslui), Titu (Dâmbovița), Motru (Gorj), Zărnești (Brașov), Orăștie (Hunedoara), Vălenii de Munte (Prahova) și Drobeta-Trunu Severin (Mehedinți), orașul în care s-a născut Mirel Rădoi.

Profit.ro a scris, anterior, că parteneriatul viza 5 firme.

Mirel Rădoi a preluat 25% din aceste firme, Bogdan Macovei 50%, iar restul participațiilor au rămas la Florentin Avădanei.

Goldbach Construct este cunoscută pentru construirea mai multor hipermarketuri Kaufland și Lidl și pentru colaborarea cu Element Group, dezvoltator fondat de antreprenorul Ionuț Dumitrescu.

Recent, la conducerea grupului Goldbach a fost numită în poziția de Co-CEO Elena Oancea, care alături de sora sa Cristina Căpitanu (soția lui Victor Căpitanu, unul dintre fondatorii One United Properties) a pus bazele studioului de design Lemon Interior Design, implicat în designul de interior al majorității proiectelor One United.

Citește mai mult pe PROFIT.ro:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/foto-mirel-radoi-isi-extinde-investitiile-alaturi-de-un-partener-al-one-united-properties-21870494