FOTO Symmetrica finalizează, în România, cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Dezvoltată printr-o investiție de aproape 50 de milioane de euro, fabrica are în prezent trei dintre cele patru linii de producție funcționale și va deveni complet operațională în vara acestui an.

După finalizarea lucrărilor și montarea celei de-a patra linii, noua fabrică, ce se întinde pe o suprafață de 18.000 mp, va ajunge la o capacitate zilnică de 15.000 mp, determinând o creștere de 30% a producției totale a companiei.

„Proiectul fabricii din Bolintin Vale a implicat integrarea unor echipamente de ultimă generație, extrem de performante, care să susțină atât eficiența, cât și dezvoltarea gamei noastre de produse premium. Acum suntem în ultima etapă a acestui proces, primele trei linii au fost puse în funcțiune, iar după instalarea celei de-a patra, programată pentru vara acestui an, unitatea de producție va deveni complet funcțională, contribuind la dezvoltarea și consolidarea poziției Symmetrica pe piața locală și la nivel regional”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Citește mai mult pe PROFIT.ro:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/foto-symmetrica-finalizeaza-in-romania-cea-mai-mare-fabrica-de-pavaje-din-sud-estul-europei-21978254