Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În 2021, Universitatea Politehnică a mai demolat și căminul P13 din Regie, iar în locul său construiește acum un bloc nou cu 700 de locuri de cazare. Investiția în acest bloc, susținută de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, se ridică la peste 20 de milioane de euro. Acest proiect a făcut parte dintr-un program guvernamental de construire de cămine studențești.
Lângă acest proiect, Politehnica a dezvoltat, în paralel, și Casa Francofoniei, o clădire cu o capacitate de 334 de locuri de cazare dedicată studenților și cercetătorilor francofoni, inaugurată în octombrie 2023, în urma unei investiții de 5,6 milioane euro.
Acum, Universitatea Politehnică vrea să construiască un nou cămin studențesc în locul căminului P15 existent și consideră că este necesară demolarea vechiului cămin, deoarece noua construcție are nevoie de o suprafață mare de fundare, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Citește mai mult pe PROFIT.ro:


