GRAFICE 32.000 de apartamente noi planificate în București în următorii trei ani. Cartierele și localitățile pe care au pus ochii dezvoltatorii

Pe ce cartiere bucureștene au pus ochii dezvoltatorii

Dezvoltatorii planifică să aducă pe piața din Capitală 32.000 de apartamente noi până la finele anului 2028. Peste 5.700 din acestea ar urma să fie livrate doar în zona Theodor Pallady din sud-estul orașului. Alte 4.438 de unități sunt planificate în Pipera, cartier din nordul Bucureștiului care s-a dezvoltat puternic pe parcursul ultimilor ani. 

Pe locul al treilea în topul zonelor unde sunt planificate cele mai multe apartamente noi se găsește Drumul Taberei. În acest caz, este vorba despre 2.341 de unități, conform datelor prezentate de Imobiliare.ro în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB Național 2025, care a reunit la dezbateri aproximativ 400 de profesioniști activi în sectorul de real estate.

Următoarele poziții în clasamentul cartierelor în care dezvoltatorii au în plan cele mai multe apartamente noi sunt ocupate de Băneasa (2.340 unități), Colentina (1.657 unități), Străulești (1.355 unități), Obor (1.333 unități), Militari (1.261 unități), Rahova (1.220 unități) și Berceni (1.194 unități).

Citește mai mult pe PROFIT.ro:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/grafice-32-000-de-apartamente-noi-planificate-in-bucuresti-in-urmatorii-trei-ani-cartierele-si-localitatile-pe-care-au-pus-ochii-dezvoltatorii-22050922