Guvernul simplifică radical procesul de autorizare a construcțiilor: avizare simultană, termene scurte, sancțiuni pentru întârzieri

Guvernul simplifică radical procesul de autorizare a construcțiilor: avizare simultană, termene scurte, sancțiuni pentru întârzieri

Procesul de autorizare a construcțiilor în România va fi scurtat semnificativ, printr-o ordonanță de urgență adoptată miercuri, 30 aprilie, de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Potrivit ministrului Cseke Attila, măsurile vizează reducerea birocrației, responsabilizarea instituțiilor publice și accelerarea investițiilor, într-un moment în care România are proiecte în execuție în valoare de 234 miliarde de lei.

Reforma introduce avizarea simultană, înlocuind sistemul în cascadă care ducea frecvent la expirarea unor avize înainte de emiterea celorlalte. Se stabilește un termen standard de 15 zile pentru emiterea avizelor, iar instituțiile publice sau entitățile private avizatoare pot solicita o singură clarificare, într-o singură adresă, pentru toate neconformitățile din documentație. După răspunsul beneficiarului, autoritatea avizatoare are din nou 15 zile pentru a emite avizul sau pentru a-l respinge motivat. În lipsa unui răspuns, intervine avizarea tacită.

Durata de obținere a avizelor se reduce drastic: pentru planurile urbanistice generale (PUG), de la până la 10 ani în unele cazuri, la o medie de 6 luni; pentru planurile urbanistice zonale (PUZ), de la 18-24 de luni, la 5–7,5 luni.

Citește mai mult pe RADAR IMOBILIAR:

https://radarimobiliar.ro/2025/guvernul-simplifica-radical-procesul-de-autorizare-a-constructiilor-avizare-simultana-termene-scurte-sanctiuni-pentru-intarzieri/