Guvernul României a convenit cu Ministerul Transporturilor ca noile mari proiecte de investiții, care încă nu au demarat să fie amânate.
„Toate lucrările care nu sunt astăzi începute să înceapă după finalul anului următor, anul următor fiind un an de constrângeri importante. Pentru noi este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanțare”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, după vizita pe șantierul autostrăzii A3.
Prim-ministrul a explicat că România se confruntă cu o problemă majoră de supracontractare în zona investițiilor, în special în ceea ce privește proiectele finanțate prin PNRR. Țara are alocate peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene, însă au fost semnate contracte de 47 de miliarde de euro, deci mai mult peste 20 de miliarde de euro.
Astfel, spune premierul, tot spațiul bugetar pe care îl are România este ocupat în prezent de lucrări începute, iar unele dintre ele trebuie chiar eșalonate după criterii de prioritizare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


