O nouă sesiune de înscriere a comunelor, oraşelor și municipiilor în Programul Iluminat Public 2024 va fi lansată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Perioada este de la 30 decembrie 2024, ora 10:00 până la 15 ianuarie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
Suma alocată acestei sesiuni este de 500 milioane lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat Programului.
Programul vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/iluminatul-public-2024-incepe-o-noua-sesiune-pentru-uat-uri/


