IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat anul 2019 cu 352 de locuinţe vândute, în valoare de 156,6 milioane de lei si 263 de unităţi precontractate, în valoare de 146 milioane lei.
IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat anul 2019 cu 352 de locuinţe vândute, în valoare de 156,6 milioane de lei si 263 de unităţi precontractate, în valoare de 146 milioane lei. Rezultatul de vânzări este în creştere cu 54% raportat la cifrele anului anterior. Precontractele de vânzare-cumpărare în cele două proiecte din capitală, Greenfield Băneasa şi Luxuria Domenii Residence, se vor concretiza pe parcursul anului 2020, informează un comunicat remis Redacţiei noastre.
Compania a înregistrat pentru perioada de raportare profit operaţional (EBITDA) de 52 milioane lei şi profit net de 165 milioane lei. Profitul net al anului 2019 reflectă şi impactul înregistrării în contabilitate a aprecierii semnificative a portofoliului de terenuri deţinute de companie.
În 2019, Impact a continuat lucrările de construcţie la proiectele existente, Greenfield Băneasa şi Luxuria Domenii Residence din Bucureşti. Acestea s-au concretizat prin finalizarea celei de-a treia faze de dezvoltare în Greenfield, cu livrarea ultimelor 192 de apartamente.
Link Original:


