Impozit pe proprietate, in functie de valoarea de piata, abia din 2026

Impozit pe proprietate, in functie de valoarea de piata, abia din 2026

Introducerea impozitului pe proprietate, calculat în funcție de valoarea de piață, va fi amânată cu un an, urmând să intre în vigoare din ianuarie 2026, conform unui proiect de ordonanță de urgență.

Documentul arată că modificarea fiscală este condiționată de dezvoltarea unui sistem structurat de colectare a datelor despre proprietăți.

Proiectul de OUG prevede și înființarea unei structuri specializate la nivelul Ministerului Finanțelor, care va fi responsabilă de implementarea reformei.

De asemenea, autoritățile mai precizează că lucrează împreună cu Banca Mondială la dezvoltarea unor modele specifice de calcul.

Reforma impozitării proprietății a fost adoptată în 2022 și este o componentă a PNRR. De atunci a mai fost amânată de câteva ori. Această modificare presupune impozitarea proprietăților în funcție de valoarea lor de pe piață.

„Întrucât, îndeplinirea angajamentului din PNRR cu privire la impozitarea proprietății presupune și dezvoltarea unui sistem informatic care permite implementarea unor modele specifice, coroborat cu faptul că se află în curs de derulare asistența tehnică din partea Băncii Mondiale, se propune prorogarea termenului de aplicare a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/impozit-pe-proprietate-in-functie-de-valoarea-de-piata-abia-din-2026/