Reprezentanții companiei dezvoltatoare estimează că, până la finalizarea acestei locuințelor, majoritatea vor fi fost deja contractate.
Compania Impact Developer & Contractor a încheiat, prin societatea Bergamot Developments Phase II, un contract de antrepriză în vederea finalizării și livrării „la cheie” a ultimei faze din cadrul ansamblului rezidențial Luxuria Domenii Residence.
Reprezentanții companiei dezvoltatoare estimează că, până la finalizarea acestei locuințelor, majoritatea vor fi fost deja contractate.
Compania Impact Developer & Contractor a încheiat, prin societatea Bergamot Developments Phase II, un contract de antrepriză în vederea finalizării și livrării „la cheie” a ultimei faze din cadrul ansamblului rezidențial Luxuria Domenii Residence. Valoarea contractului este de 11,62 milioane de euro (plus TVA).
Ultima fază a ansamblului Luxuria va consta în două clădiri, cu un total de 130 de apartamente. Unitățile locative vor fi de tip studio, dar și apartamente cu două, trei, patru și cinci camere, alături de duplexuri și apartamente cu grădină. Suprafețele unităților locative pornesc de la 54 de metri pătrați și ajung până la 327 de metri pătrați. „Concepute pentru a oferi un nivel ridicat al calității vieții, apartamentele beneficiază de înălțimi generoase de 2,8-3 metri, depășind standardul clasic de 2,5 metri, au terase spațioase și sunt realizate cu detalii fine de design modern, completate de materiale și finisaje premium”, notează reprezentanții companiei dezvoltatoare.
Link Original:



