Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru un obiectiv de investiții lansat în licitație.
Pentru etapa a II-a a proiectului FAST DANUBE “Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno – bulgar al Dunării”, cu valoarea estimată de 170,67 milioane de euro, a fost lansată licitația în octombrie anul acesta. Termenul de depunere a ofertelor este 9 februarie 2026.
În ședința de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici, potrivit cărora valoarea totală a investiției este de 710.238 mii lei, cu TVA (echivalent a circa 140 milioane euro), din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 435.020 mii lei, cu TVA.
Aceasta este a doua etapă a proiectului, în care vor fi implementate soluțiile identificate în studiul de fezabilitate, prin elaborarea proiectului tehnic și execuția efectivă a lucrărilor hidrotehnice.
Prima etapă a FAST DANUBE, deja finalizată, a avut ca scop elaborarea studiului de fezabilitate și a studiilor complementare necesare pregătirii lucrărilor hidrotehnice pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun al Dunării.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


