Infrastructura de apa din Neamt si Mures primeste peste 366 mil euro din fonduri europene

Infrastructura de apa din Neamt si Mures primeste peste 366 mil euro din fonduri europene

Două contracte de finanțare au fost semnate pentru implementarea unor proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele Neamț și Mureș.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a semnat, împreună cu directorul general al Companiei Județene APA SERV SA, Ioan-Vlad Angheluță și președintele CJ Neamț, Daniel Vasilică Harpa, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Neamț, în valoare de peste 180 milioane de euro.

Prin acest proiect, peste 63.000 de locuitori vor beneficia de investiții în sistemele de alimentare cu apă, iar peste 10.400 de locuitori vor fi conectați sau vor beneficia de modernizarea infrastructurii de apă uzată, în localități precum: Piatra Neamț, Alexandru cel Bun, Gârcina, Girov, Dumbrava Roșie, Dobreni, Săvinești, Roznov, Zănești, Piatra Șoimului, Podoleni, Roman, Rediu și Costișa.

Cele mai importante investiții realizate în cadrul proiectului vor fi: 288 km conducte de alimentare cu apă și 106 km conducte de colectare a apelor uzate.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/infrastructura-de-apa-din-neamt-si-mures-primeste-peste-366-mil-euro-din-fonduri-europene/