În cadrul a două noi proiecte private de investiții vor fi înființate parcuri eoliene pe terenuri cu suprafața de 42 de hectare, situate în județul Vaslui. Investitorii sunt companii din Germania și din Spania.
Acordurile de Mediu pentru realizarea celor două proiecte vor fi semnate în această săptămână, după cum a anunțat Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Primul din proiectele pentru care Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui a emis Acord de Mediu, în această săptămână, vizează construirea unui parc eolian format din 27 de turbine eoliene de 6.2 MW fiecare, cu o putere instalată totală de 167,4 MW. Amplasamentul va acoperi o suprafață de teren de 320.225 mp (32,02 ha), din extravilanul comunelor Banca, Dodeşti, Roşieşti şi Viişoara, din județul Vaslui.
”Valoarea investiţiilor propuse în proiect este impresionantă, fiind cuprinsă între 184 și 217 milioane de euro”, a spus președintele ANPM.
Potrivit directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului – Vaslui, Mihaela Budianu, capacitatea de producţie a centralei eoliene al cărei titular este Prowind Rosiești SRL va varia în funcţie de viteza vântului.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


