Pe lotul de autostradă A1 Margina – Holdea, constructorii de la UMB și Euro Asfalt înaintează cu străpungerea tunelurilor.
În paralel, antreprenorul desfășoară activități pe întreg traseul autostrăzii, fiind în curs de execuție lucrări de terasamente, scurgerea apelor, podețe, precum și la pasajele de traversare a văilor și a căii ferate de pe traseu.
Constructorii se grăbesc cu realizarea acestui tronson de autostradă, mai ales pentru că proiectul încă este finanțat prin PNRR. Acesta trebuie finalizat și dat în circulație până la mijlocul anului 2026. Potrivit datelor transmise la CNAIR, la începutul lunii august stadiul fizic al acestui tronson era de 28%.
Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin forare – ”noua metodă austriacă NATM”.
Pentru tunelul al doilea, cel lung de aproape 2 km, se combină forarea cu tehnologia ”cut and cover”. Această metodă presupune realizarea tunelului în săpătură deschisă, urmând ca excavațiile să se desfășoare sub incinta ecranelor de piloți și plăcii de deasupra, executată de la suprafață.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


