Măsura care a readus, anul trecut, optimismul pe piața rezidențială. Efectele sale vor fi vizibile și în 2020

Eliminarea restricțiilor cu privire la aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la achiziția locuințelor de la începutul anului trecut este privită ca „o veste care a adus un optimim în piață”, spun dezvoltatorii.

Eliminarea restricțiilor cu privire la aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la achiziția locuințelor de la începutul anului trecut este privită ca „o veste care a adus un optimim în piață”, spun dezvoltatorii.

Măsura le-a oferit celor care aveau nevoie să facă o astfel de achiziție imobiliară posibilitatea de a cumpăra locuința dorită în condiții mai avantajoase. „A realizat o deblocare. Erau foarte multe persoane care își cumpăraseră o locuință cu TVA de 5% și nu puteau să își facă un upgrade. Acest lucru a adus un plus în piață destul de important și a readus, într-o mare parte, optimismul, fapt care s-a văzut și în a doua parte a anului 2019”, a declarat Bogdan Ivan, secretatul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU), în cadrul emisiunii imoExpert.

În opinia sa, această măsură va continua și în 2020 să contribuie la dezvoltarea favorabilă a pieței și să ofere un sprijin, în special, tinerilor și familiilor tinere care ajung, de exemplu, să se mute din orașe mai mici către principalele centre regionale ale țării.

Link Original:

https://www.imobiliare.ro/imoexpert/masura-care-a-readus-anul-trecut-optimismul-pe-piata-rezidentiala-efectele-sale-vor-fi-vizibile-si-in-2020_db/