Au fost semnate 105 noi contracte de finanțare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 167,49 milioane de lei, din care valoarea totală a finanțării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare este de 143,3 milioane de lei.
Capacitatea totală instalată este de 23,01 MW, a explicat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Proiectele semnate vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.
„ Aceste proiecte, care vor înseamnă realizarea de parcuri fotovoltaice pentru comunități din întreaga țară, ne aduc mai aproape de obiectivul nostru de a transforma sistemul energetic național, punând accent pe sustenabilitate și inovație”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Până în acest moment, Ministerul Energiei a semnat și finanțat 633 de contracte din acest apel, cu o valoare totală de 1,68 miliarde de lei, din care 1,46 miliarde de lei, fonduri nerambursabile care provin din Fondul pentru Modernizare.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:
https://arenaconstruct.ro/ministerul-energiei-contracte-semnate-de-peste-167-mil-lei/


